Nu-i nimic

Pot sa mai incerc o data.

Intorc ceasul.Stiu ce sa fac. Stiu unde sa ma duc. Incep sa repet. Stiu cum sa fac totul de doua ori mai repede. De doua ori mai bine. Dar din nou fac totul de doua ori mai prost.

Astazi o sa dau ceasul o ora inainte. O sa las sa ma ia pe nepregatite si apusul, si rasaritul.

Nu o sa fac totul de doua ori mai repede. O sa fac totul mai prost.

Dar

Macar voi fi luata prin surprindere.

întoarce-te pe malul tau
acolo
urmele de soare
se-mbină
cu urmele tălpii tale pe nisip

Nu poti sa locuiesti intr-o casa carpita. Degeaba astupi gaurile, degeaba izolezi ferestrele. Cand casa e prea stricata, nu o mai poti repara. Mereu vei simti vantul, nu o sa poti dormi de zgomote, nu poti gandi de frica dar nu poti nici pleca, pentru ca oricine va putea intra si stii ca iti va devasta tot ce a mai ramas din acea casa carpita.

Chiar daca iti apartine, chiar daca e cel mai frumos lucru al tau, nu inseamna ca nu te deranjeaza schimbarea, nu inseamna ca nu te chinuie gandul ca ce a fost odata nu va mai putea fi. Si ma intreb atunci…in ce masura esti dispus sa accepti?

Incepi sa bei cafea cu gust de lipici si sa stai intr-o casa care te inspaimanta…

Tu plutesti…si nu toata lumea stie sa inoate.

Intai trebuie sa lupti cu toate problemele reale.Nu e simplu pentru ca sunt mai multe tipuri de probleme: cele din trecut care creaza frustrari si cele din prezent care te umple de furie. Dupa ce le identifici trebuie sa despici firul in patru, sa incerci sa le dai de cap, sa gasesti solutii si sa le rezolvi. Daca nu gasesti solutii trebuie sa accepti ideea, ca acele probleme vor exista mereu, sa vezi partea buna a lucrurilor, sa transformi problemele intr-o “experienta pozitiva” si sa inveti sa traiesti cu ele ca si cu o tomoare benigna.

Daca reusesti sa treci de acest prim pas, urmeaza problemele create de tine. Copilul neglijat, tanarul neinteles, adultul stresat care cauta probleme acolo unde nu sunt si creaza unele noi doar pentru a-si complica putin viata. Sa uiti de colegii care ti se pare tie ca nu te prea plac, de prietenul care ti se pare ca nu prea te asculta, de parintii care ti se pare ca nu prea te inteleg, de iubitul care ti se pare ca nu prea e ce cauti, prietenele care ti se pare ca nu prea iti dau atentie etc. Dupa ce clarifici toate aceste “greutati” trebuie sa inveti sa traiesti fara a-ti crea unele noi…

Presupunand ca reusesti sa faci aceste lucruri acum nu mai raman decat doua lucruri de facut:

1. Sa afli de ce esti defapt fericit? Sa gasesti toate acele motive mari si mici care iti aduc un zambet nejustificat pe buze in fiecare dimineata. Ce te face sa zburzi prin soare si sa mangai catelusi pufosi?  Sa ierti, sa accepti, sa tolerezi, sa treci cu vederea orice lucru marunt sau nu doar pentru ca esti prea fericit ca sa iti pese? Esti multumit cu ceea ce ai? Atunci…

2. Invata sa traiesti asa. Fara sa pui raul in fata, fara sa te plangi chiar daca nu ai de ce, fara sa judeci oamenii doar de dragu’ de a judeca, fara sa cauti replici inteligente in cap pentru certuri pe care le vei purta cu oamenii care te-au ranit, fara sa plangi cand asculti melodii triste doar pentru ca “ai trecut si tu prin asta”, fara sa barfesti de invidie, fara sa fii intepator de ciuda, fara sa repsosezi de plictiseala, fara sa ataci pentru ca esti nesigur, fara sa ramai calm doar ca sa enervezi, fara sa iti descarci frustrarile zilnic sperand ca o sa te simti mai bine.

Daca reusesti sa faci toate aceste lucruri, o sa ajungi la o singura concluzie:

Nu e simplu sa fii fericit.

Incercati ingredientele pe rand. Experimentati, amestecati, gustati. S-ar putea sa va placa, s-ar putea sa nu va placa. S-ar putea sa vreti doar o mostra, s-ar putea sa o vreti pe toata. S-ar putea sa vreti sa schimbati cateva ingrediente, s-ar putea sa va placa tot mai putin rezultatul final.

Indiferent de combinatie, indiferent de ordine…tot acolo ajungeti.

Ne vom uita in urma si vom ascunde cateva poze din clasa a5-a, vom inceta sa spunem cateva povesti din clasa a11-a, nu vom vorbi niciodata despre bretonul prea scurt din clasa a10-a sau pasiunea pentru Christina Aguilera din clasa a6-a. Primele…greseli vor fi mereu ascunse pentru ca sunt prea ciudate, prea neexperimentate, prea devreme.

Noi niciodata nu vom rade de experientele altora. Nu vom spune niciodata “pe vremea mea” sau “tinerii din ziua de azi”. Nu vom critica, nu vom judeca, nu vom arata cu degetul….dar niciodata se termina undeva, nu?

Si la mine acasa e la fel, dar putin altfel. Un pat, o perna, un ceas si nici o planta.  In bucatarie nu sunt studenti e doar mama, iar pe sub pod nu trece Dunarea ci sunt plantate salcii. Scoala e mai frumoasa acolo, cafenelele erau mai populate aici, voi erati toti aproape iar noi eram putin mai departe.

Acum suntem niste punctulete rosii pe Google Maps si ne vedem doar cand e Feiertag. Petrecem prin muzee si conversam pe skype, mancam mancare inghetata si fumam tigari rulate. Nu suntem studenti, suntem artisti ca nu ne umplem timpul cu carti ci cu pahare de vin cu picior. Nu suntem artisti ca nu scriem noaptea carti ci doar commenturi pe Facebook. Ne plac oamenii pe care nu ii cunoastem si petrecerile fara intrare. Niciodata nu invatam cat trebe, niciodata nu ne trezim la timp. Ne plangem de bucatarii incolore si de jaluzele galbene, si mereu vrem sa ne intoarcem acasa.

Dar acasa nu sunt toate lucrurile noastre, acasa nu bem cafea toata ziua iar autobuzele merg numai pana la ora 11. Acasa nu e Hofer, Filmmuseum sau Eschenbach. Acasa dormi singur in camera iar pe pereti inca sunt posterele cu Green Day din clasa a9-a. Acasa nu ai voie sa te trezesti dupa 12 si nici sa dormi mai tarziu de 1. Acasa, limba ta nu e un cod iar pana la scoala faci mai mult de 15 minute.  Nu ai sala de pian si nici mancare chinezeasca, iar daca ai multe monezi nu esti bogat.  Acasa esti musafir iar acasa nu mai esti acasa, esti doar in vizita.

Si la mine acasa e la fel, doar ca putin altfel. Doua paturi, doua perne, doua ceasuri, doua plante din care doar una mai traieste. In bucatarie nu e mama, sunt doar studentii iar afara e Dunarea, fara salcii. Scoala e mai frumoasa aici, cafenelele erau mai populate acolo, voi sunteti departe iar noi suntem putin si mai departe.

Un pat fara cuvertura, o perna cu floricele, un ceas care nu functioneaza si nici o planta, prea multe cani cu oite si o biblioteca plina de manuale de romana.